duminică, 14 iunie 2009

Tom Jones



Sir Thomas Jones Woodward, OBE (nascut pe 7 iunie 1940), cunoscut sub numele de scenă Tom Jones, este un cântăreţ de muzică pop galez cunoscut datorită vocii sale puternice. S-a născut în Treforest, lângă Cardiff, Ţara Galilor. Începând cu anul 1965, a vândut peste o sută de milioane de discuri.

Carieră muzicală

Tom Jones a devenit faimos la mijlocul anilor '60 prin interpretarea exuberantă purtând pantaloni bufanţi strâmţi şi bluze cu gulere largi, într-un stil Edwardian popular printre nobilii din zilele sale. A fost cunoscut pentru sex-appealul său evident încă de înainte de a deveni unul dintre lucrurile necesare cântăreţilor pop.

În 1963 Jones a devenit liderul trupei Tommy Scott şi Senatorii, o trupă locală. Hainele de piele l-au făcut cunoscut în Ţara Galilor de Sud, o zonă din Marea Britanie, deşi Senatorii erau încă necunoscuţi.

În 1964 au compus şapte melodii cu producătorul de la "Telstar" Joe Meek, mergând pe la multe companii în speranţa de a face un contract de înregistrări, dar nu au avut succes. Planul era să lanseze un single, "Lonely Joe/I Was A Fool" însă Meek a refuzat să lanseze piesa. Abia după ce "It's Not Unusual" a devenit un hit masiv, Meek a fost de acord să vândă înregistrările în Tower (USA) şi Columbia(UK). Grupul s-a întors în Ţara Galilor de Sud pentru a-şi cânta piesele în săli de dans şi cluburi pentru muncitori. Într-o noapte, la clubul Top Cat din Cwmtillery, Jones a fost remarcat de Gordon Mills, un manager londonez născut în Ţara Galilor de Sud. El a fost cel care l-a numit "Tom Jones", lucru ingenios care i-a adus cântăreţului imaginea de persoană arătoasă prezentată în filmul lui Tony Richardson după cartea lui Henry Fielding "Istoria lui Tom Jones, copil găsit", film foarte apreciat în aceea perioada, dar a făcut şi recunoscută naţionalitatea sa. Gordon Mills le dăduse nume multor cântăreţi de rock precum Engelbert Humperdinck (născut Arnold George Dorsey). Trupa Senatorii a devenit The Playboys şi apoi the Squires. Era începutul părţii a doua din cariera lui Jones.

Companiile de înregistrări considerau stilul său şi ce transmitea el fiind abraziv şi neprelucrat. Vocalele lui Jones erau foarte răguşite şi se mişca precum Elvis (despre care spune că a fost una dintre persoanele care l-au infulenţat). Dar apoi, casa de înregistrări Decca şi-a dat interesul şi astfel Jones şi-a înregistrat primul single, "Chills And Fever" la sfârşitul lui 1964.

Singelul nu a avut prea mult succes , următorul însă, "It's Not Unusual",(scris împreună cu Les Reed), a fost un hit instant, lansat la începutul lui 1965. Postul BBC a refuzat iniţial să îl difuzeze.





Filmografia

  • Emisiune Speciala despre Podul Londrei special pentru TV UK/USA (1972)
    • O poveste fantastică despre cum a fost adus Podul Londrei în America
  • Hex (sau The Shrieking) (Leo Garen) USA (1973)
  • Pe Insula Fericirii BBC special pentru TV UK (1974)
  • Pleasure Cove (Bruce Bilson),USA (1979)
  • Insula Fantastică (Aaron Spelling), serie TV USA (ABC, 7 Aprilie 1984)
  • Fantomele Străzii Oxford (Malcolm McLaren), TV pentru TV, UK (1991)
    • Un musical TV care celebrează a 200-a aniversare a renumitei Oxford Street din Londra
  • Fresh Prince of Bel-Air serie TV (Tom Jones este invitat) (1991)
  • Simpsonii serie TV Sezonul 4 Episodul 7 ("Marge Gets a Job") (1991)
  • Silk n' Sabotage (Joe Cauley), USA (1994)
  • The Jerky Boys (James Melkonian), USA (1995)
  • Atacul marţienilor! (Tim Burton), USA (1996)
  • Agnes Browne (sau Mămica) (Angelica Huston)(1999)
  • Duck Dodgers (Serie TV) deschidere şi apariţie de invitat în episodul "Talent Show A Go-Go".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu