sâmbătă, 25 aprilie 2009

Modern Talking



Modern Talking a fost un grup muzical german de muzică pop, fondat de Dieter Bohlen şi Thomas Anders.


Membri, începuturi


Dieter Bohlen s-a născut în data de 7 februarie 1954 în localitatea Berne, la 40 km de Oldenburg. Thomas Anders (numele adevărat - Bernd Weidung) s-a născut în data de 1 martie 1963 în Munstermaifeld, lângă Koblenz.

În februarie 1983 Dieter compune "Was macht das schon" însă are nevoie de o voce, o persoană care să cânte. Cineva vine de la compania muzicală Hansa din Berlin; au un cântăreţ care deja a înregistrat câteva melodii dar nici un hit. Numele lui este Thomas Anders. Thomas zboară la Hamburg şi este foarte entuziasmat de compoziţia lui Dieter. Dieter, tipul blond, sportiv şi Thomas, tipul brunet şi elegant s-au înţeles perfect de la bun început. Dieter compune cu Thomas cântecul "Wovon trauemst du denn?"; cu acest cântec Thomas intră în topuri. În martie şi iunie '84 urmeaza "Endstation Sehnsucht" şi "Heisskalter Engel". După aceste înregistrări Dieter decide să-şi ia o vacanţă şi pleacă în Mallorca. În această vacanţă deja se gândeşte la noi proiecte şi unul dintre ele este revelaţia anului '85 "You're my heart, you're my soul". În acelaşi timp Thomas pleacă cu prietena sa, Nora Isabell Balling în insulele Canare unde se logodesc în data de 6 August 1984. Când cei doi revin în Germania încep imediat să lucreze la "You're my heart, you're my soul" şi se gândesc la un proiect duo. Acest proiect se va numi Modern Talking. În octombrie '84 cântecul este gata, însă nu se întâmplă nimic!!! Mai rău, în noiembrie '84 Thomas are un accident. Maşina sa, un Golf GTI este complet avariata, dar Thomas şi Nora scapă nevătămaţi ca prin minune. Dar.. tot răul spre bine. După acest incident videoclipul piesei "You're my heart, you're my soul" este difuzat pentru prima dată pe canalul "Formel Eins" în data de 17 ianuarie 1985. Câteva zile mai târziu Dieter şi Thomas au fost prezentaţi în "Tele-Illustrierte". A fost sfârşitul ghinionului pentru Modern Talking!!! Revelaţia anului a fost pe primul loc în topurile din 35 de ţări! În martie '85 a urmat al doilea single "You can win, if you want". Anul 1985 a fost anul trofeelor; au câştigat tot ce se putea câştiga, 75 de discuri de aur şi platină pentru succesul lor în toată lumea. Au concerte peste tot în Europa. În mijlocul anului 1985, din cauza stresului şi a oboselii acumulate Thomas are o cădere nervoasă. Când se simte mai bine se căsătoreşte cu Nora în data de 27 iulie 1985, în Koblenz. Urmează hituri celebre ca "Cherie Cherie Lady", "Brother Louie", "Atlantis is calling"... Thomas apare pentru prima dată cu celebrul lanţ de aur cu numele soţiei sale Nora, în "Cherie, Cherie Lady".




Nora se implică în cariera lui Thomas, devine managerul său personal, se ocupă de look-ul soţului său, îl sfătuieşte să-şi lase părul lung. Look-ul lui Thomas devine unic, foarte excentric, imposibil de imitat. Prezenţa constantă a Norei devine din ce in ce mai iritabilă pentru presă, fani şi pentru Dieter. Nora începe să apară pe scenă ca back-vocalist ceea ce nu a fost pe placul tuturor, îndeosebi al lui Dieter. Divergenţele dintre cei trei: Dieter, Thomas şi Nora au dus la destrămarea trupei în anul 1987. După destrămarea din 1987, cei doi au continuat pe căi diferite. Dieter a înfiinţat "Blue System" cu care a avut multe succese ( "Sorry Little Sarah", "My Bed Is Too Big", " Love Suite", "Deja Vu"), iar Anders a urmat o carieră solo stabilindu-se pentru un timp în USA împreuna cu soţia lui. In ciuda experientelor neplăcute din trecut Dieter şi Thomas au continuat să ţină legătura după ce Thomas s-a reîntors în Germania. La începutul anilor '98 celebrul duo s-a reunit şi a produs albumul "Back For Good" care a fost numarul 1 în Germania pentru 4 săptămâni consecutiv, dar şi în alte 15 ţări. Au câştigat premiul World Music Awards pentru cea mai bine cotată formaţie germană a anului. Albumul următor "You are not alone" a avut acelaşi succes. Au urmat "The Year Of The Dragon", "America", "Victory", "Universe". După ce au câştigat în toată cariera 500 de discuri de aur şi platină Bohlen şi Anders au decis să se despartă din nou în 2003. Au mai produs un ultim album "The Final Album". Thomas Anders a început o carieră solo în timp ce Dieter Bohlen îşi consacră timpul noilor talente.






Evoluţia formaţiei



Perioada 1984 – 1987



În 1982, Dieter Bohlen, autor, compozitor, producător şi Thomas Anders (cu numele adevărat Bernd Weidung), interpret, se întâlnesc pentru prima dată. Bohlen compune câteva piese muzicale spre a fi interpretate de Anders, dar care nu vor avea succes. În 1984 cei doi se decid să formeze Modern Talking şi lansează cântecul You're My Heart, You're My Soul care va deveni în scurt timp foarte popular, fiind unul din hiturile anului 1985.

Înregistrarea a fost urmată de You Can Win If You Want, un alt hit al anului 1985. La fel, Cheri Cheri Lady va atinge poziţii de frunte în topurile muzicale. Succesul va marca şi single-urile Brother Louie şi Atlantis Is Calling (S.O.S. for Love).

Succesul şi faima formaţiei a străbătut nu numai Europa, ci şi Asia, America de Sud, Orientul Mijlociu, mai ales în Iran, unde muzica lor a fost interzisă de către autorităţile instaurate după revoluţia islamică din 1979.


Albumuri



  • 1985: The first album (Ariola)
  • 1985: Let's talk about love (Hansa Records)
  • 1986: Ready for romance (Hansa Records)
  • 1986: In the middle of nowhere (Hansa Records)
  • 1987: Romantic Warriors (Hansa Records)
  • 1987: In the garden of Venus (Hansa Records)
  • 1998: Back for good (Ariola)
  • 1999: Alone (BMG International)
  • 2000: 2000 - Year of the dragon (BMG International)
  • 2001: America (BMG International)
  • 2002: Victory (BMG Entertainment|BMG)
  • 2003: Universe (BMG Entertainment|BMG)
  • 2003: The Final Album (BMG Entertainment|BMG)





Single-uri



  • 1984: You're my heart, you're my soul (#1 în Germania)
  • 1985: You can win if you want (#1 în Germania)
  • 1985: Cheri Cheri Lady (#1 )
  • 1986: Brother Louie (#4 Royaume-Uni) (#1 în Germania)
  • 1986: Atlantis is calling (SOS for love) (#1 în Germania)
  • 1986: Geronimo's Cadillac (#3 în Germania)
  • 1986: Give me peace on earth (#29 în Germania)
  • 1987: Jet Airliner (#7 în Germania)
  • 1987: In 100 years (#30 în Germania)
  • 1998: You're my heart, you're my soul'98 (#2 în Germania)
  • 1998: Brother Louie'98 (#16 în Germania)
  • 1999: You are not alone (#7 în Germania)
  • 1999: Sexy Sexy Lover (#25 în Germania)
  • 2000: China in her eyes (#8 în Germania)
  • 2000: Don't take away my heart (#41 în Germania)
  • 2001: Win the Race (#5 în Germania)
  • 2001: Last Exit to Brooklyn (#37 în Germania)
  • 2002: Ready for the Victory (#7 în Germania)
  • 2002: Juliet (#25 în Germania)
  • 2003: TV makes the Superstar (#2 în Germania)





Compilaţii



  • 1986: The Singles Collection
  • 1987: The Modern Talking Story (Scandinavian Edition)
  • 1988: Best Of Modern Talking
  • 1988: You're My Heart, You're My Soul
  • 1988: Romantic Dreams
  • 1988: Greatest Hits Mix
  • 1989: Hey You
  • 1989: The Greatest Hits Of Modern Talking
  • 1991: The Collection
  • 1991: You Can Win If You Want
  • 1994: You Can Win If You Want (Re-release)
  • 2000: You're My Heart, You're My Soul
  • 2001: Selected Singles '85-'98
  • 2001: The Very Best Of Modern Talking
  • 2002: Best Of Modern Talking (Re-release) (#14 France) (Compilation Chart)
  • 2002: The Golden Years (3 CDs)
  • 2002: We Still Have Dreams – The Greatest Love Ballads Of Modern Talking
  • 2003: Romantic Dreams (Re-release)
  • 2003: Let's Talking! … Best Of Modern Talking
  • 2003: The Final Album (2 CDs South African Edition)
  • 2003: Greatest Hits 1984–2002 (Korean Edition)
  • 2006: Nur Das Beste (1998–2003 Collection)
  • 2007: The Hits (2 CDs)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu